Solicitant de azil
Străinul care şi-a manifestat voinţa de a obţine o formă de protecţie în România, atât timp cât cererea sa nu a fost soluţionată printr-o hotărâre irevocabilă.
Persoanele care au dobândit o formă de protecţie
Persoanele care, la sfârşitul procedurii de azil au obţinut una din următoarele forme de protecţie:
1. statut de refugiat
2. protecţie subsidiară
3. protecţie temporară
Persoană cu statut de refugiat (refugiat recunoscut)
Străinul căruia i se acordă forma de protecţie numită „statut de refugiat” deoarece îndeplineşte condiţiile prevăzute de Convenţia de la Geneva din 1951 privind statutul refugiaţilor.
Refugiaţii sunt persoane care, în urma unor temeri justificate de a fi persecutate datorita rasei, religiei, naţionalităţii, apartenenţei la un anumit grup social sau opiniilor politice, se află în afara ţării a cărei cetăţenie o au şi care nu pot sau, datorită acestei temeri, nu doresc protecţia acestei ţări; sau care, ne-având nici o cetăţenie şi găsindu-se în afara ţării în care aveau reşedinţa obişnuită, ca urmare a unor astfel de evenimente nu pot sau, datorita respectivei temeri, nu doresc să se reîntoarcă. (Convenţia de la Geneva privind statutul refugiaţilor, 1951).
Persecuţia se referă în general la orice violare severă a drepturilor omului. În contextul refugiaţilor, persecuţia se referă la orice act prin care sunt sever încălcate drepturi fundamentale pe motiv de rasă, religie, naţionalitate, opinie politică sau apartenenţa la un anumit grup social.
Termeni similari: Refugiat = refugiat recunoscut = persoana cu statut de refugiat.
Persoană cu protecţie subsidiară
Străinul căruia i se acordă forma de protecţie numită „protecţie subsidiară” în baza altor motive decât cele prevăzute în Convenţia din 1951.Protectia subsidiara se poate acorda strainului care nu indeplineste conditiile pentru recunoasterea statutului de refugiat si cu privire la care exista motive temeinice să se creadă că, în cazul returnării în ţara de origine, va fi supus unui risc serios şi care, nu poate sau datorită acestui risc nu doreşte protecţia acestei ţări.
Prin risc serios se înţelege:
- Condamnarea la pedeapsa cu moartea sau executarea unei astfel de pedepse;
- Tortură, tratamente sau pedepse inumane sau degradante;
- O ameninţare serioasă, individuală, la adresa vieţii sau integrităţii, ca urmare a violenţei generalizate în situaţii de conflict armat intern sau internaţional, dacă solicitantul face parte din populaţia civilă.
Termeni similari: protecţie subsidiară (termen folosit în Legea nr.122/ 2006 privind azilul, care a intrat in vigoare in august 2006) = protecţie umanitară condiţionată (terminologia folosită în OG 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România).
Curs de instruire pentru lucrul cu părinţii migranţi în educaţia familială
10/11/2009
“Curs de instruire pentru lucrul cu părinţii migranţi în educaţia familială” organizat de ARCA şi destinat profesori
+ mai mult20 iunie - Ziua Mondială a Refugiatului
20/06/2009
În 2001, cu ocazia celebrării a 50 de ani de la adoptarea Convenţiei de la Geneva din 1951 privind statutul refugiaţilor, Adunarea
+ mai mult