Prim direcţionarea a 2% din impozitul tău pe venit către ARCA-Forumul Român pentru Refugiați și Migranți, alegi să susții activitățile noastre de integrare a strâinilor în societatea românească.

Procedura este foarte simplă, accesibilă și îți dă șansa să te implici într-o cauză socială.

Alegi tu ce să faci cu impozitul tău pe care îl datorezi statului. Prin simpla completarea a unuia din formularele de mai jos, cei 2% vor fi redirecționati automat către organizație.

 

Cum se face?

Există două categorii de contribuabili care pot direcționa 2% din impozitul venitului acumulat în anul 2015:

 

  1. Cei ale căror venituri au fost obținute doar din salariu, completează Formularul 230.
  2. Cei ale căror venituri provin din activități independente precum: cedarea folosinței bunurilor (chirii), activități agricole, profesii liberale, drepturi de proprietate intelectuala, etc., completează Formularul 200.

 

Formularul completat se poate depune direct la oficiul Administrației Financiare sau se trimite prin poștă cu scrisoare recomandată (cu confirmare de primire) către ANAF, până pe 25 Mai 2016.

 

Important! Formularul se completează în două exemplare. Copia se păstrează, iar originalul se depune la organul fiscal la care ești înregistrat.

Adresa Administrației în a cărei rază teritorială ai domiciliul, se găsește pe site-ul ANAF.

 

Translate »